Cristian Neagoe – interviu

Cine e Cristi Neagoe stim cu totii sau, daca nu stiam, am avut ocazia sa aflam in ultimele saptamani. Presa l-a caracterizat in diverse feluri, care mai de care mai “magulitoare”, dar am mai vorbit despre asta. Putini l-au ascultat ce are de spus despre arta contemporana, scris, despre prejudecatile culturii romane, despre media si fabricarea “realitatii” sau despre ce se intampla, de fapt, la ICR New York. Si, cum o sa vedeti mai jos, spune lucruri foarte interesante.

S-ar putea ca tot scandalul asta sa fi pornit un proces ireversibil de dezintoxicare in mediul artistic

Cum mai e atmosfera in ICRNY?

E cu atat mai tensionata cu cat ne dam seama de fragilitatea unui statut institutional care ar trebui sa ne protejeze. Cand realizezi ca e irelevant daca faci o treaba excelenta sau nu faci nimic si ca totul tine de niste meschine jocuri politice, iti cam vine s-o lasi balta.

Pe de alta parte, “there is no momentum without resistance”. S-ar putea ca tot scandalul asta sa fi pornit un proces ireversibil de dezintoxicare in mediul artistic.

V-au afectat toate acuzatiile din Romania si de acolo?

Pe cat de mult te pot afecta niste minciuni venite din partea unor oameni care nici macar nu se deranjeaza sa ascunda ca le fabrica. Personal, ma afecteaza in credinta ca oamenii sunt bine intentionati in mod natural si ca nimeni nu vrea raul altuia cu tot dinadinsul.

E deranjant sa realizezi cata lumea inghite de bun tot rahatul de la TV si sa simti pe pielea ta cum se fabrica “realitatea” pe care oamenii media o hranesc cu lingurita unor audiente pe care le considera amorfe si imbecile.

Care crezi ca e cauza acestor atacuri virulente? Va asteptati la atata pasiune starnita?

Suntem incomozi. Muncim mult. Am devenit foarte vizibili. Pentru “unchiul securist din SUA”, care si-a construit statutul pe ideea ca romanii sunt primitivi si o sa-l idolatrizeze pe simplul motiv ca “el sta in America” si ei nu, e o lovitura destul de mare sa vada ca se scrie in New York Times despre o schimbare majora in atitudine la care el nu participa, pe care nu o poate controla si care ii pune in pericol maretia gratuita.

Astfel ca “unchiul din America” si “matusa din Italia” isi dau seama ca o ciocolata si un inalbitor nu mai sunt de ajuns pentru a-si pastra statutul de supraoameni. Ciocolata si inalbitor de aceeasi calitate se gasesc acum peste tot in Romania.

“Unchiul din America” si “matusa din Italia” sunt nevoiti sa-si fundamenteze importanta pe altceva. Le e greu sa accepte ca Romania a iesit din minorat si ca nu mai pune botul la margele de sticla. Unii dintre ei aleg sa nege evidenta si sa devina violenti.

Au fost si parti bune legate de subiectul asta? Cresterea notorietatii poate?

Tind sa vad mai ales partile bune. Discutia din jurul expozitiei “Freedom for Lazy People” a fost cea mai vizibila si mai intensa ciocnire de idei despre arta contemporana din Romania si libertatile ei.

Pacat ca discutia s-a purtat la un nivel destul de scazut, cel putin la TV, dar am citit cateva interventii excelente in presa scrisa si pe bloguri. Un efect secundar al acestui scandal inventat e ca artele emergente romanesti stau de saptamani in sir sub lumina reflectoarelor. Cred ca e un moment excelent sa arate ce pot.

Aproape nimeni nu risca in Romania sa expuna sau sa promoveze artisti necunoscuti

De ce era necesara o altfel de expozitie care sa arate o alta fata a artei din Ro, diferita de carele cu boi si pasunile insorite?

Nu avem nimic impotriva carelor cu boi si a pasunilor insorite. Nu avem nimic nici impotriva manelelor sau a bibelourilor. Toate acestea sunt forme de expresie legitime, cu un anumit gen de public si cu un limbaj specific.

Pot spune ca am vazut pe strazile Romaniei unele dintre cele mai bune productii artistice contemporane romanesti. Si atunci, de ce sa le ignoram? Doar fiindca n-au intrat inca in muzee si galerii? Sunt ele nereprezentative doar din cauza ca nu au trecut prin procesul greoi de validare al “establishment”-ului?

Uitam un lucru vital astazi: totul se intampla din ce in ce mai repede, instantele sunt din ce in ce mai bine conectate intre ele, un eveniment local de importanta majora ajunge sa fie remarcat si diseminat instantaneu la nivel global.

Multe dintre institutiile pe care ni le-am construit de-a lungul vremii nu mai reusesc sa tina pasul cu dinamicile actuale ale societatii. E ca si cum ai incerca sa rulezi Photoshop-ul pe un 386 si, vazand ca nu merge, ai tot incerca sa upgradezi bietul calculator.

Street art-ul e controversat tocmai din pricina ciocnirii dintre libertatea de expresie si dreptul la proprietate, ambele fundamentale intr-o societate deschisa. Am considerat ca e nevoie de un gest fondator, care sa dizolve elegant neincrederea in institutia pentru care lucram.

Sa se poata spune: “Institutul Cultural Roman nu ignora nici o forma de manifestare artistica. Tot ce conteaza este sa produceti liber, nu veti trece neobservati”.

De unde a pornit expozitia?

Aproape nimeni nu risca in Romania sa expuna sau sa promoveze artisti necunoscuti. Sunt foarte putini curatori care cauta exponenti ai unui nou tip de creativitate (pe care noi ne straduim s-o identificam).

Oricat de pesimisti ar fi artistii romani, este evident ca o creativitate efervescenta si foarte proaspata se naste din ruinele comunismului si o face cu o forta / determinare uimitoare.

Echipa de la ICRNY a decis sa nu se fereasca sa sprijine artisti foarte tineri alaturi de artisti romani deja consacrati. In definitiv, valoarea marginala a unui gest de acompaniere e mult mai mare pentru un artist emergent decat pentru unul deja bine cunoscut.

Acesta a fost momentul istoric in care poneiul a mancat jar, a nechezat de trei ori si-a aruncat din sha propaganda artistica. Nihaha nihaha nihaha!

Cum a reusit o revista mica, a unor romani din America, sa starneasca o polemica asa de mare?

Nu a facut nimic special. Revista respectiva ne ataca de vreo doi ani, aproape in fiecare numar. Nu le place de noi. Nu lucram cum vor ei. Uitati-va la designul copertei revistei cu pricina si o sa va dati seama cam care e nivelul. Deci nu articolele lor ultranationaliste, nu calomniile si injuriile lor gratuite au starnit scandalul.

De data asta, cred ca puterea vizuala a poneiului roz a fost decisiva. Si neobisnuitul situatiei: un scandal cultural – in sfarsit cultura intra in tabloide pe pagina 1.

Sa ne bucuram, zic. Trebuie remarcat si meritul trustului Intact, care are o predilectie pentru scandaluri culturale: “satanismul” lui Gorzo (vezi toata povestea cu micile lui sculpturi roz lipite prin oras – iata, revine rozul), blasfemia “FAQ Stephen the Great”, Nicoleta Esinencu samd. Trustul Intact ne vrea pe toti cuminti si telespectatori.
Care au fost butoanele nevralgice pe care s-a apasat?

Confuzie + lipsa de informare + clasicul “sex, drugs and contemporary art”.
Care crezi ca e miza reala a acestui conflict?

Perspectiva no. 1: Una politica, fara indoiala. Expozitia si poneiul roz sunt doar un pretext. E atat de evidenta facatura: intelectualii sunt periculosi si trebuie discreditati. De ce? Fiindca se pare ca cei mai multi dintre ei il considera pe actualul Presedinte al Romaniei un politician luminat si il sustin public. Intelectualii sunt periculosi findca detin forta argumentului. Deci trebuie tarati in noroi.

Cred ca traim in cea mai libera perioada din istoria Romaniei postcomuniste. Pentru a pastra si extinde aceasta libertate, e nevoie de politicieni deschisi la minte. Nu putem scapa de politica nici macar in arta. Dar artistii nu trebuie sa ii ia in seama pe politicieni. Sa ne lase pe noi sa incasam loviturile, ei sa-si faca bine treaba si sa viseze frumos.

Perspectiva no. 2: Cum spuneau si prietenii nostri de la chestionabil.ro, ne inflamam nevoie mare de svastica de pe curu poneiului, dar ne facem ca nu stim nimic despre holocaustul din Romania. O astfel de ipocrizie nu trebuie sa treaca duios, ca atatea altele.

Perspectiva no. 3: Acesta a fost momentul istoric in care poneiul a mancat jar, a nechezat de trei ori si-a aruncat din sha propaganda artistica. Nihaha nihaha nihaha!

Aleg sa lucrez acolo unde mi se ofera cel mai mult credit

Cum ai ajuns la ICRNY?

Am aflat de existenta postului, am vorbit cu cei de la Carturesti, le-am zis ca vreau sa dau o fuga prin mecca si sa ma intorc, ei au zis “bine”, am participat la concurs, l-am castigat, m-am suit in avion.
De ce te-ai dus intr-o institutie de stat, fie ea si la New York?

Datorita Corinei Suteu si a incredibilelor rezultate ale unei asociatii de care nu stie prea multa lume, ECUMEST. Aleg sa lucrez acolo unde mi se ofera cel mai mult credit + posibilitati. Nu as fi acceptat invitatia Institutului Cultural Roman de a participa la concursul pentru postul de la NY daca nu stiam ca o voi avea sefa directa pe Corina Suteu si ca HRP isi sacrifica timpul pentru un proiect precum ICR.

Daca ai avea libertate totala, ce proiect ti-ar placea sa faci, la New York sau in Romania?

Am libertate maxima de a propune proiecte. Daca nu as avea, nu as mai lucra la ICR.
La ce alte proiecte ai lucrat acolo?

“The Missing Arm of Venus” (poezie romaneasca extrem contemporana), Festivalul Filmului Romanesc la New York (Tribeca Cinemas), cea mai importanta retrospectiva a filmului romanesc in SUA la Lincoln Center (despre care s-a scris enorm in presa americana), Academia Itineranta Andrei Serban care a produs spectacolul “Spovedanie la Tanacu” samd. Uitati-va pe site: www.icrny.org, toate proiectele la care am lucrat sunt descrise acolo in detaliu.

Mi se par relevante pentru “cultura romana”, daca e sa vorbim de “reprezentativitate”, si au fost realizate in numai doi ani, cu un feedback extraordinar din partea publicului american. La fiecare dintre proiectele noastre lucreaza toata echipa ICRNY (de multe ori cu program de 10-12 ore pe zi). Nu suntem multi: Corina Suteu, Oana Radu, Silvia Rogozea, Stefania Ferchedau, Mihai si Nicoleta Frunza, eu.
Cum e lumea culturala din New York?

Cam plictisita si plictisitoare in corectitudinea ei politica. Cam disperata ca nu sunt bani pentru cultura, si-atunci trebuie sa produca la norma. Multi fac arta sociala, activism la greu, mai ales zona post-punk cabaret, care e foarte gustata acum. Greu gasesti vreun artist care sa nu se gandeasca la lucrarile lui din perspectiva pietei. In new york nu existi daca nu faci bani. De-aia cei mai multi artisti tineri pleaca in europa. Destinatia predilecta: Berlin. Tag: de urmarit.

Nu exista subiect pe care arta sa nu-l poata atinge sau sa nu-l poata inventa

Care crezi ca sunt principalele complexe si prejudecati ale culturii romane?

Ne place atat de mult sa ne plangem, sa ne victimizam. Gresim crezand ca viata e in alta parte. Viata si arta sunt fix acolo unde esti tu. Pana si Coelho stie asta, come on. Complexul culturii minore e cea mai grava problema de atitudine a artistilor romani. In plus, e ideea ca daca te muti in alta tara si lasi romania de kk in urma o sa fii mai creativ sau mai liber sau mai bun. Sa se plimbe lumea pe unde vrea, doamneajuta, dar sa tina cont ca daca te doare ochiul cand bei ceai, nu-i neaparat de la ceai. Uneori e de ajuns sa scoti lingurita din cana.
Crezi ca putem vorbi in arta de subiecte tabu sau chiar de criterii morale?

Putem vorbi despre ce vrem, de ce sa nu putem vorbi? Ca spunem imbecilitati cerand artei sa fie morala, asta-i altceva. Nu exista subiect tabu in arta. Arta e expresia ultima a plojarii in intelegerea lumii. Nu exista subiect pe care arta sa nu-l poata atinge sau sa nu-l poata inventa. Nu as lasa un caine sa moara de foame intr-o galerie, dar relevanti sunt vizitatorii care au ales sa respecte conventiile si nu i-au dat animalului de haleala, nu artistul care i-a pus in situatie.

Vreau sa termin proza aia despre pisatul prietenei mele

Mai ai timp sa scrii? La ce lucrezi?

Nu e niciodata suficient timp pentru scris. Daca ai chef sa scrii, scrii oricand, oriunde, cu ce gasesti. Vreau sa termin proza aia despre pisatul prietenei mele, daca tot a ajuns la teveu. Ca nu e terminata. Deocamdata e doar o schita.

Ideea e ca prietena mea se pisa ketamina si ajungem s-o strangem in sticle de 2l si sa o dam la enoriasi ca pe un fel de apa sfintita, ca pe secretul Sfantului Graal, iar asta ne aduce tot felul de probleme de la gangstas la morala, de la masoni la delfini. Printre care, iata, si televiziunea.
Cand o sa mai citim o carte marca Cristi Neagoe?

Pai puteti citi deja o carte de-a mea. E pe Liternet de cativa ani, in varianta pentru care mi-am dat acordul initial. Dar e scrisa cand aveam 17 ani si nici macar nu e varianta finala. Vreau de mult sa scot din uz editia veche, dar nu cred ca se mai poate. Oricum, am o varianta la care am mai lucrat in ultimii ani si pe care o consider mult mai buna, mai curata.
De ce nu scrii tu despre lumea satului, valorile nationale si scrii despre droguri, urina si folosesti cuvinte vulgare?

De rau ce sunt.Dupa ce termin cu niuiorcu o sa ma mut la sat in ro si o sa locuiesc impreuna cu vesnicia, care trebuie ca a crescut mare deja, si o sa scriu despre asta. Promit.

Pe unde iti place sa iesi?

Imi place mai mult prin casele oamenilor. Acolo sunt mult putine reguli de respectat. Ma gasesti pe unde se intampla lucruri (in capul meu sau venite din exterior), nu am vreo fidelitate speciala fata de anumite locuri. Mi-ar placea o plaja de nudisti in Piata Revolutiei.

Cat de mult conteaza o poza intr-un cort intr-o polemica teoretic culturala?

Pai conteaza destul de mult, fiindca e un semnal ca nu suntem inca liberi sa ne jucam si ca s-ar putea sa mai existe victime. Cei care traiesc inconjurati de internet, ca noi, stiu bine ca nimeni nu ar trebui sa iti restranga dreptul la libera exprimare, atata vreme cat libertatea ta nu incalca libertatea altuia.

Ca eu ma joc cu lama pe picioarele prietenei mele in cort la mare, asta e o chestie care ma priveste pe mine si o priveste pe ea si ce fain e ca ea a gasit o semnificatie in asta ca sa posteze pozele pe flickr. Sunt lucruri care tin de intimitatea relatiei noastre si nu ar trebui folosite impotriva noastra. Pervers e sa furi poze si sa arati cu degetul strigand “perversul, dezaxatul, ia uite ce face!”, nu sa te bucuri de ceea ce e omenesc.

E atat de usor sa starnesti controverse in Romania chiar si cu lucruri firesti

Te-ai gandit sa-i dai in judecata pe cei care au publicat articole denigratoare despre tine?

Da, m-am gandit la asta. Astept sa se intoarca din concediu avocata mea, care a mai castigat cateva procese cu Antena 3, si sa discut cu ea. Deocamdata am identificat doua capete de acuzare: defaimare publica (a mea) si furt de proprietate intelectuala (a prietenei mele). Am primit multe oferte de reprezentare in instanta de la oameni foarte tari, dar voi discuta intai cu avocata mea si voi decide mai apoi ce e de facut.
Ai devenit un personaj controversat. Te asteptai la asta? Crezi ca iti poate afecta viata profesionala, pozitiv sau negativ, in continuare?

E atat de usor sa starnesti controverse in Romania chiar si cu lucruri firesti incat nu prea m-a mirat toata desfasurarea de forte. Am mai vazut linsaje in piata publica, doar ca de data asta am fost intamplator unul dintre cei carora li s-a pregatit linsajul.

Exista o ruptura puternica intre generatiile contaminate de totalitarism si cele care au reusit sa scape. Deci se vor mai produce multe ciocniri de genul asta pana vom invata sa traim impreuna, fiecare cu filmul lui, fara sa-l interzicem pe al celuilalt. Ba chiar facand schimb de filme din cand in cand.
Ai aparut pana si-n CanCan…

Atat! Mi s-a mai implinit un vis. Ma intreb de ce le ia atat de mult sa descopere relatia mea cu Jojo.

La ICRNY vor urma tot mai multe surprize, dintre cele mai tulburatoare

Te asteptai sa-ti fie citite si disecate textele la tv? Nu multi scriitori au “privilegiul” asta.

Domnul Gadea mi-a facut o surpriza placuta si i-am multumit in direct pentru asta. Inteleg ca urmeaza ca textele mele sa fie analizate de catre psihologii Antenei 3 si astept un profil bazat pe aceste analize. Nu le doresc decat sa descopere in urmatorul deceniu macar “Lolita” lui Nabokov.
Ce crezi ca va urma?

Alte “dezvaluiri senzationale” pana se termina vara si incep alegerile. La ICRNY vor urma tot mai multe surprize, dintre cele mai tulburatoare.

Sursa:metropotam.ro

Foto:Ada Musat