Patapixsineagoe’s Weblog

venitul brut(al):
15 November 2008 (21:45)

 

Bai oameni buni,

Io nu inteleg de ezemplu, de ce se strofoaca unii de pe-acilea pe motiv ca Patapulievici a dat girul sau unor expozitii care au drept tematica “nodurosul” si normal, “scoica cea placut mirositoare”! Hahahaha!!! Eu daca ma gandesc oleaca, pot sa ajung usor la concluzia ca de fapt, Patapulievici a facut un act de util, un act de educatie sexuala. Hahahaha!!!

Sa ma esplic: cand ieream io mic, in cartierul meu locuia (… de fapt e gresit spus locuia, ar trebui sa spun “expunea”), un individ (cred ca dat coltul deja) care isi expunea “mataranga” in public!! Hahahaha!!!

Cum pe vremea aia nu prea existau reviste cu “madulare intre tzatze” si nici internet cu tot felul de “specialitati”, atunci cand individul iesea la plimbare (foarte rar) la fundul lui se facea coada. Doamne, domnisoare, dudi, codane dar si curiosi de tot felul il urmareau ca sa vada “minunea”. Si … da! era intr-adevar vorba de o “minune”, caci “scarbavnicul madular” al acestui individ era enormous! Nici Internetul de azi nu contine in arhivele lui ceva mai monstruos! Doamne, domnisoare si dudui, puteau sa jure cu mana pe inima ca madularul masura 50 de cm cand era in stadiul “bleaga”, asa ca va dati seama ce imagini rarisime, dar ce zic io rarisime, apocaliptice de-a dreptul, aveau domnisoarele, atunci cand scarbavnicul si monstruosul madular se hotara sa intre in erectie! Hahaha!!!

Nu stiu daca individul era constient ca devenise material didactic, tot ce pot sa spun e faptul ca omul era foarte mandru de madularul sau. Asa de mandru ca omul tinea sa-l arate pana si militienilor care veneau din cand in cand sa-l salte pentru exhibitionism.

Baietii il saltau, ii dadeau o mama de bataie, il internau, dupa care omul revenea la casa lui, pentru ca, dupa cateva luni, s-o ia de la cap. N-au putut niciodata sa-l inchida. Legenda spune ca au incercat o data sa-l trimita la puscarie, dar imediat, avocatul a sarit in sus ca inchisoarea nu-i tocmai un loc indicat sa fie trimis un astfel de om. Pai, ce zicea avocatul, vreti sa transforme puscaria in bordel pentru poponari? Hahahaha!!!

Si-acu` fiti atenti ca am ajuns foarte aproape de morala fabulei. Cand aparea din nou in cartier, sectoristul se trezea cu mii de reclamatii de la taticii cu fete din cartier, fapt pentru care, la un moment dat, exasperat de atatea reclamatii i-a chemat pe toti la scoala si le-a spus: “oameni buni, e tembel, e tembel cu acte in regula, asa ca n-am ce sa-i fuck! Sta o vreme internat si dup-aia ii dau doctorii drumul, pe motiv ca se simpte mai bine. Singurul lucru pe care pot sa-l fuck este sa-i mai dau cate-o bataie ca sa-l infricosez. Cu toate astea, va rog sa nu cumva sa-l bateti voi in lipsa mea, ca-i de rau. Bataia trebuie sa i-o dea un meserias! Hahaha!!!

Asa se punea problema pe vremea aia. Acu` e democratie, oricine poate sa “expuna”. Nu mai e nici o problema. Vrei sa expui “scarbavnicul madular”? Expune-l tata, dac-asa vrea muschii tai! Sau poate vrei sa expui o “scoika”?! In mod hartistic? Nici o problema, noi te ajutam! Ba mai mult, daca face vreunul gat si te numeste “tembel”, iar nici o problema, il facem noi sa-si inghita limba! Hahahaha!!! Asa-i azi! Si-acu comparati trecutul intunecat cand hartistii nu-si puteau expune “capodoperele”, si azi cand e libertate absoluta. Si spuneti-mi ce simtiti, ca mie unul imi vine sa-l compar pe Tariceanu cu acel sectorist! Pai cum adica, adica nu mai e libertate? De ce sa-i taie macaroana lui Patapulievici? Nu e democratie? Ce daca tac-su a fost bolsevic? Si ce daca a zic ca-i pute Romania tara noastra scumpa? Etetete, s-a facut al naibii sectoristul! Noroc insa cu taticul nostru al tutlora, cel mai iubit dintre manelisti, cu domnul Goe, care l-a mangait pe Patapulievici pa “cap”. Fapt pentru care a intrat in erectie! Hahahahaha!!

Comentariu aparut pe blogul jurnalistului Cristian Teodorescu

 

 Motto: “Anusul sotiei lui Dali reprezinta Spania”

 

 

24 septembrie

Ora 11:35 Lidia imi spune ca e o doamna care insista. Ridic receptorul, vorbesc.

Doamne, cata incultura, cata mizerie umana. M-au invitat la o emisiune in direct.

Eu nu vreau sa ma duc, dar va trebui sa-l conduc pe celalat “eu”, al treilea “eu”: functionarul care se ocupa de promovarea culturii in lume. Ma trezesc in fata unui conflict de interese intre “noi” trei.

 

Ora 22:00 Il urasc pe Andin. Badei Andin. Omul asta ma scoate din sarite si i-am spus asta de nenumarate ori.

Azi stateam relaxat la birou si ma bataiam pe scaun, in fata monitorului, incercand sa ii accesez blogul. Zambeam satisfacut vazand ca tot nu ii functioneaza. Ma gandeam ca cineva i-a venit de hac si-mi radeam in barba multumit.

 

Ora 11:30 La un moment dat Lidia, secretara, imi spune ca e cineva de la Antena 4 pe fir. Turbez! Sa nu aud de astia! M-au nenorocit. Mi-au facut viata un calvar. I-am spus sa le spuna sa ma lase in pace. Sa-mi lase in pace artistii. Sa-mi lase in pace parintii. Sa ma scuteasca. Daca vreau ma masturbez pe Romania. Imi expun penisul in piata publica. Fac ce vreau in tara mea, pentru ca o urasc.

 

12:00 Inainte sa plec trebuie sa ma descarc. N-o am la indemana decat pe Lidia.  Sunt prea nervos si nu am chef de fineturi. O sa o chem in fata mea, o sa o intind pe birou, o sa-i scot cu dintii camasa…si o sa o fut turbat asa cum am vazut eu in cateva picturi ale unor artisti pe care i-am promovat.

 

09:12 M-am trezit cu o durere de cap de toata frumusetea. Ziua nu pare sa se arate una din cele mai bune. De cand s-a intors Nela de la bai casa e mai curata, dar parca ma obisnuisem cu mirosul ala statut si ranced care imi cuprinsese casa. A ranit din greu femeia. Incepusem sa mananc din vase nespalate pe care insa le puneam cu grija in frigider, ca sa nu putrezeasca jegul de pe ele. Ma jucam in fiecare seara cu gandacii de pe langa aragaz. Ii omoram cu lingura de lemn. Ati vazut vreodata gandaci de bucatarie, albi, mutanti? Eu da.

 

15:45 Uite-l! E in fata mea in studio. Ne pregatim sa intram in direct. Studiaza niste hartii. Cred ca o sa-l distrug. Ce-i pasa lui de arta????

 

18:18 Am baut 50 de whiskey intr-un bar in Dorobanti. Am iesit de acolo si m-au scuipat niste bosorogi. Un caine s-a pisat pe mine. Mi-e rau. Mi-e greata. Borasc la coltul strazii. Si totusi sunt din nou excitat. Caut pe strazi gaura. Trebuie sa o gasesc din nou. Nu mai am timp sa ajung la Nela. De data asta chiar o rezolvam.

 

12:30 Lidia m-a refuzat. Sunt complet deceptionat. Ma duc la baie si fac o laba. Imi dau pantalonii jos, ma asez pe wc, si imi las pula sa atarne usor in interiorul colacului. Ma ating usor de colac si ea incepe sa se umfle. Azi pare subtire si lunga. Stramba. Ma trag de ea.

 

23:00 “Draga Nela, vrei sa fii a mea?” Sau cum sa-i spun? Ca o iubesc? Vai, ce-mi bate inima…

 

H.-R. PATAPIEVICI

- Poveşti despre oameni -

TVR Cultural – 16 aprilie 2007

Numele meu este Horia-Roman Patapievici. Horia este prenumele pe care mi l-a dat mama şi toţi oamenii, de când mă ştiu, mi-au spus Horia. Mama îmi spunea Horia. Roman este prenumele pe care mi l-a dat tata şi nimeni cu excepţia lui nu mi-a spus vreodată Roman.

Când mă alinta, tata îmi spunea Romi. Şi era un nume pe care îmi plăcea să îl aud din gura lui, pentru că numele de Roman nu mi-a plăcut. Numele în care m-am recunoscut a fost Horia. Prietenii întotdeauna aşa mi-au spus şi toţi colegii de joacă. L-am întrebat pe tata de ce mi-a dat numele ăsta, de Roman, şi nu mi-a răspuns decât cu câteva luni înainte să moară, într-una din lunile pe care le-a petrecut în lunga agonie dinaintea morţii, la spital.

Şi mi-a spus următorul lucru: în iunie, regatul României a primit ultimatum să cedeze Bucovina şi Basarabia. După două consilii de coroană, România a acceptat fără luptă să cedeze aceste teritorii. Tata era dintr-un sat de lângă Cernăuţi şi toată regiunea în care erau el şi familia lui – cei care se chemau fie Patapievici, fie Smercianski (pe bunica mea o chema Rozalia Smercianski) – au rămas în Uniunea Sovietică. Un timp, au încercat să se acomodeze.

Tata e născut în ‘21, avea exact vârsta de înrolare ş.a.m.d. Roman Smercianski, vărul lui primar, era în aceeaşi situaţie. Şi s-a făcut un consiliu de familie în urma căruia s-a hotărât ca băieţii, băieţii tineri, să se refugieze. Nu în România, pentru că ei erau convinşi atunci că Uniunea Sovietică va invada România, ci în Polonia. În Polonia ocupată de nemţi. Pentru că Polonia fusese cu un an înainte împărţită între ruşi şi nemţi.

Şi, odată hotărâtă refugierea lor, fuga lor peste graniţă, cei doi – Roman Smercianski şi cu tata, Dionisie Patapievici – s-au sfătuit cum să facă. Tata a propus să meargă ziua şi să se adăpostească noaptea. Ziua puteau pretexta, întrucât cunoşteau foarte bine locurile – că vin din oricare sat de pe acolo. Roman Smercianski, vărul lui primar, a spus: Nu. Dionis, trebuie să mergem noaptea şi să ne ascundem ziua. Pentru că ziua vor fi controalele care ne vor cere actele şi ne vor întreba unde mergem.

Nu s-au putut înţelege şi s-au hotărât să se despartă, fiecare să meargă pe contul lui până în satul din Polonia unde îşi dădeau întâlnire dincolo de ocupaţia sovietică. Tata l-a aşteptat două săptămâni pe Roman Smercianski şi prin oamenii locului s-a aflat că a fost împuşcat în aceeaşi noapte de o patrulă sovietică.

Şi tata atunci a jurat, fiind atât de impresionat de felul în care destinul poate hotărî dacă cineva trăieşte sau dacă moare, că dacă va avea un băiat, să-i dea numele mortului: al lui Roman Smercianski. Şi mi-a spus tata: porţi un nume foarte frumos. În părţile noastre, Roman era un nume preţuit. Iar Roman Smercianski, să ştii, era un tip grozav. Ai grijă de numele ăsta!

Transcript computerizat de Ana-Maria Botnaru

Stia ca se facuse ceasul sa plece de la Institut si cu toate astea parca ar mai fi ramas. Nu-i era prea drag sa ajunga acasa unde il asteptau vasele nespalate si rufele putind imbacsit aruncate prin baie. Nela era la bai. Dupa ce mai rasfoi putin ultimele documente primite de la secretara isi lua insa inima in dinti si, desi era tot canicula, isi propuse sa coboare printre canalii, in mijlocul viermilor ce colcaiau pe strada, umbre fara sira spinarii, incercand din nou, fara sanse, sa se confunde cu ei . Se excita mirosind pleava asta bolnava care misuna prin tramvaie si pe trotuare si ii placea sa o simta cat mai aproape, sa o pipaie, sa-i simta duhoarea. Gasi asadar tramvaiul 34 si, fara nicio tinta, se urca in el. Se aseza picior peste picior pe un scaun. Pantalonii pepit faceau niste dungi inestetice pe care de-abia acum le observa. Isi scoase de la gat papionul care parca il stresa acum mai mult decat oricand, si incerca sa-si fixeze mai bine ochelarii pe nas cand..o tipa tanara, cam la 24-25 de ani ii atrase atentia…De-abia urcata in tramvai, cu prietenul ei, incerca sa-si faca loc prin multime. Frecandu-se de femei, de barbati, fusta alba si scurta i se ridica lasand sa i se vada o coapsa bronzata de toata frumusetea care pe Patapix il atragea ca un magnet. Ar fi pus mana pe ea. Ar fi mangaiat-o usor in timp ce si-ar fi dus mana la pula sa vada, sa simta, cum i se umfla. O avea mare si noduroasa. Avea chef de o prospatura din asta cu curul lasat. Cu un cur ca Romania. Si-ar fi felat pula putin intre coapsele ei in forma de inima carnoasa. La fata nu era aratoasa. Dintoasa cu strungareata, cu gura mica si buzoasa. Si-ar fi facut insa pula arteziana ca sa ii improaste buzele. I-ar fi placut sa o vada plina de sperma, de sus si pana jos. Facea pe vremuri asta. Cu Nea Goe. El cica ii zicea bukakke. Faceau bukakke pe toate studentele pe care le prindeau nefutute si dormice de afirmare. Nea Goe i le aducea si, impreuna, le serveau portia de sperma pana le umpleau de sus si pana jos. Flocoase, cu ochelari, schiloade, prapadite…Unora, mai rasarite, le inlesnea apoi si cate o bursa pe la Paris, asa cum si el obtinuse in tinerete.

Dar acum i-ar fi tras-o lu’ asta mica din tramvai. Pacat ca era cu prietenul ca altfel o invita la o cafea la nisip. I-ar fi citit din “Ochii Beatricei..” in timp ce el isi fuma tigarile de foi. Stie ca asta ar fi dat-o pe spate si i s-ar fi deschis ca o floare, primitandu-l intre picioarele pulpoase pe care atat i le admira si dorea.

Dar deja simtea ca ii stau coaiele sa-i plezneasca, parca nu mai avea aer, si parca isi dorea o eliberare. Se ridica in picioare, si, profitand de aglomeratie, se duse in spatele fetei. Se apropie de parul ei si ii simtii mirosul. Dulce, de mahala…O vedea parca culcata, cracita, intr-o camera de bloc mizer, ceausist, fututa de doi trei cocalari in timp ce se zbatea in orgasme. Isi mangaie usor noduroasa pe langa curul ei. Parca simtind ceva, prietenul ei o lua de mijloc si o saruta la inghesuiala pe gura carnoasa. El se apropie mai mult de ea. O strangeau acum amandoi ca intr-o menghina. Parea ca ii place…Ii puse ca din intamplare usor mana in interiorul uneia dintre pulpe si o simtii uda, transpirata si lipicioasa. Se gandi si la Nela. Simtea ca, desi nu era inca a lui, ii e infidel. Dar simtea ca innebuneste daca nu se elibereaza. Simtea ca ii plezneste capul. Ca ii pleznesc capetele…

Cobori urgent, in viteza, intr-o zona aproape de Circ. Cauta urgent un bloc, o scara de bloc, intra, urca la ultimul etaj si acolo isi dadu drumul pe un perete imaginandu-si un bukakke cu Nea Goe pe fata fetei in alb din tramvai. Curand insa, avea sa se intample si un bukakke real.

(partea a treia – va urma)